luni, 4 aprilie 2011

Jderul de Copac

Jderul de copac (Martes martes), un pradator extrem de abil in ale cataratului, este un rezident al padurilor noastre de foioase. Animal nocturn, aceasta specie de jder isi face aparitia la lasarea intunericului si mai rar pe timpul zilei.

Taxonomie

Regnul: Animalia

Increngatura: Chordata

Clasa: Mammalia

Ordinul: Carnivora

Subordinul: Caniformia

Familia: Mustelidae

Subfamilia: Mustelinae

Genul: Martes

Specia: Martes martes

Aspectul exterior si dimensiunile

Jderul de copac este o mustelida de talie medie, cam de dimensiunile si proportiile unei pisici domestice de talie mare. Capul si corpul au circa 45-58 cm in lungime, iar coada este in jur de 16-28 cm. Variatii substantiale ale dimensiunilor sunt intalnite in functie de arealul geografic. Sexarea indivizilor se poate realiza pe baza taliei, masculii prezentand o greutate corporala cu circa 12-30% mai mare decat cea a femelele.

Blana jderului este cafenie stralucitoare, deasa si matasoasa iarna si scurta si aspra vara. Iarna, pernitele talpilor sunt complet acoperite cu par. Tineretul isi dobandeste blana de adult in prima lor iarna, iar o inlocuire completa a parului se produce o singura data pe an, primavara. Blana de iarna apare in septembrie. Coloritul consta dintr-o pata neregulata, roscata-crem situata pe gat, o nuanta cenusie-galbuie pe abdomen si un roscat-negricios pe picioare. Spatelele este cafeniu inchis, iar botul este roscat. Coada sa este lunga si stufoasa, iar urechile sunt destul de mari si triunghiulare. Buza superioara este prevazuta cu mustati, iar sub ochi, pe barbie si gat se gasesc smocuri de par tepos. Formula dentara este 3/3 (incisivi), 1/1 (canini), 4/4 (premolari) si 1/2 (molari). O glanda odoranta abdominala este prezenta, dar asta nu inseamna ca ii lipsesc cele anale (glandele perianale).

Jderul de copac este un expert la catararea in copaci, fiind dotat cu multe adaptari, respectiv, membre anterioare puternice, musculoase si cu osatura rezistenta, o coada lunga care-l ajuta sa se balanseze si gheare foarte bine dezvoltate. Jderii sunt singurele mustelide care au gheare semiretractile. Aceasta trasatura le permite sa se catare cu abilitate.

Jderul adult poate atinge o greutate corporala de circa 0,80-1,80 kg.

Comportamentul

Jderul de copac este activ in principal noaptea si in amurg. Scorburile din copaci sunt locurile preferate in care-si construiesc culcusurile si un singur exemplar isi poate construi mai multe vizuini in teritoriul pe care si-l desemneaza. Cuiburile de veverita, cele de pasari abandonate si crapaturile stancilor sunt de asemenea utilizate ca ascunzatori. In timpul zilelor racoroase din timpul iernii, jderii de copac aleg sa se retraga in subteran.

Acesta specie de jder este un animalut solitar, exceptie facand situatii in care au pui in cuib si legaturile mascul-femela temporare. Este bine cunoscut ca teritoriile masculilor sunt mult mai mari decat cele ale femelelor si ca masculii au tendinta de a acapara teritoriile uneia sau a mai multor femele. Jderii tineri independenti sunt tolerati pe teritoriile adultilor.

Mijloacele de comunicare sunt reprezentate de marcajele efectuate cu ajutorul glandelor odorante. In cuib, puii comunica cu mama lor prin piuituri.

Comportamentul social se intensifica iarna tarziu, aspect demonstrat de frecventa crescuta a marcajului odorant, toleranta intersexuala, agresiunea intrasexuala si nivelele hormonale. Acest comportament a fost initial gresit interpretat ca si comportament de imperechere, dar este mai mult decat clar ca imperecherea nu se produce pana in sezonul estival. In plus, la masculi nu a fost initiata inca spermatogeneza.

Cele mai dezvoltate simturi ale jderului de copac sunt vazul si mirosul.

Habitatul si Aria de Raspandire

Jderul de copac se distribuie in aproape toate partile Eurasiei Continentale, din vestul Europei in vest pana in vestul Siberiei in est, de la nordul lizierei padurii de conifere in nord pana in Asia Mica in sud. De asemenea, aceasta specie populeaza Caucazul si multe insule mediteraneene, inclusiv Insulele Baleare, Corsica, Sardinia, Elba si Sicilia.

Jderii de copac prefera zonele forestiere, respectiv, padurile de conifere, de foioase si mixte. Padurile vechi si dese sunt preferate celor tinere. Cu toate acestea, ei pot fi gasiti si in afara padurii. Pe insula Minorca, jderii de copac nu-si manifesta nicio preferinta pentru habitat, traind in zonele cu arbusti si dupa cate se pare indiferent daca sunt ascunse in paduri. Se pare ca lipsa pradatorilor de pe insula le-a permis jderilor sa se poata adapta si in afara habitatelor specifice. In Scotia, jderii de copac frecventeaza multe tipuri de habitate. Ei pot fi vazuti in plantatiile forestiere recente, pasunile necultivate, tinuturile cu mlastini de turba si iarba neagra si pe malurile de apa.

La noi in tara, jderul de copac populeaza padurile de foioase din lantul carpatic, adapostindu-se in scorburile copacilor, crapaturile stancilor, prin cuiburile abandonate ale pasarilor rapitoarele sau ale veveritelor.

Hranirea

Jderul de copac este omnivor. Ii place mai degraba carnea pe care si-o obtine consumand micile mamifere. Compozitia si cantitatea de hrana adesea se modifica in functie de sezon si de conditiile locale. Cand fructele si bacele devin abundente in toamna, jderii isi completeaza circa 30% din dieta lor cu aceste resurse. In anumite regiuni, cum ar fi Polonia, jderul nu consuma aproape niciodata fructe. Printre alimentele favorite se numara soarecii de camp, veveritele, alte mamifere mici, pasarile, insectele, starvurile, broastele, reptilele si serpii.

Hrana este depozitata pe timpul verii si al toamnei pentru a compensa resursele sarace din timpul iernii.

Aspecte particulare

Viata reproducatoare

- Varsta maturitatii este extrem de tarzie, la circa 1,5-3 ani, in functie de precocitatea fiecarui individ.

- Activitatea reproducatoare a jderului de copac este strans legata de succesiunea sezoanelor in regiunile lor de viata temperate si asa cum se intampla si in cazul majoritatii speciilor din familia Mustelidae.

- Imperecherea si fecundarea din iulie-august sunt urmate de o perioada de implantare tardiva a embrionului care dureaza circa 7 luni. Astfel, implantarea se realizeaza la sfarsitul lunii februarie sau in luna martie. Timpul scurs de la fecundare pana la implantare depinde de fotoperioada si mai precis de cresterea primavaratica a duratei zi-lumina.

- Dupa implantare, gestatia propriu-zisa (dezvoltarea intrauterina) dureaza 30-35 zile, iar fatarea (parturitia) se produce la sfarsitul lui martie-aprilie. Femela naste circa 2-5 pui/fatare. Femelele adulte nu au decat 4 mamele functionale.

- Masculii de jder de copac adulti prezinta un ciclu de dezvoltare testicular sezonier si distinct. Masculii isi incheie dezvoltarea testiculara cu o luna inainte de estru, iar odata ce femelele intra in calduri testiculele acestora regreseaza. Primul semn vizibil al debutului estrului la femele este edematierea (marirea in volum) vulvei. Majoritatea imperecherilor se produc pe o perioada de circa 30-45 zile, in timpul careia femelele isi manifesta disponibilitatea sexuala de circa 1-4 ori. Aceste disponibilitati dureaza circa 1-4 zile si sunt repetate la intervale de 6-17 zile.

- Copulatia este prelungita, durand 30-50 minute si se poate produce la sol sau in copaci.

- In captivitate, copulatiile multiple cu unul sau mai multi parteneri se pot produce in timpul fiecarei perioade de disponibilitate.

- Caldurile false pot aparea in februarie-martie, corespunzand perioadei de implantare si inceputurilor gestatiei.

- La nastere, puisorii cantaresc in jur de 30 g. Sunt orbi, surzi, nu au dinti, dar au o blanita scurta si deasa. Ochii lor se deschid la circa 34-38 zile. Tinerii pui incep sa consume hrana solida la varsta de 36-45 zile, iar intarcarea lor se produce la circa 6 saptamani de la fatare. La 7-8 saptamani, puii pot parasi vizuina si incep sa fie indepartati de mama in jurul varstei de 12-16 saptamani, in general, la inceputul sezonului de imperechere. Unii pui pot ramane alaturi de mama peste iarna, parasind-o in primavara.

- In libertate, masculii si femelele se pot inperechea incepand din prima lor vara, la varsta de 14 luni. De asemenea, primul sezon de imperechere poate fi intarziat pana in al doilea sau al treilea an. In captivitate, majoritatea masculilor nu se imperecheaza pana la varsta de 27 luni. Acest lucru se poate datora stresului indus de conditiile din captivitate.

Speranta de viata a jderului de copac este de 8-10 ani, dar s-au intalnit si exemplare mai longevive care au supravietuit pana la 14-16 ani. In captivitate, jderul de copac poate supravietui peste 15 ani.

Macareul

Macareul, desi inca o necunoscuta pentru multi dintre noi, este o pasare usor de recunoscut datorita infatisarii sale comice. Macareii sunt inotatori desavarsiti, folosindu-si aripile pentru a avansa in profunzimea marii. In vazduh, sunt zburatori neintrecuti batand din aripi de pana la 400 ori/minut si atingand o viteza de 88 km/h.

Taxonomia

Regnul: Animalia

Increngatura: Chordata

Subincrengatura: Vertebrata

Clasa: Aves

Ordinul: Charadriiformes

Familia: Alcidae

Genul: Fratercula

Specia: Fratercula arctica

Descriere si dimensiuni

Macareul este o pasare scunda si robusta, avand partea dorsala a corpului neagra si pe cea ventrala alba. Fetele laterale ale capului (obrajii) sunt de asemenea de culoare alba. De asemenea, in jurul ochilor pot fi remarcate niste marcaje rosii si negre. Dupa cum sugereaza si o alta denumire a sa „papagalul marii”, macareul este dotat cu un cioc mare, de forma triunghiulara, asemanator celui de papagal, cioc care in timpul sezonului de imperechere este portocaliu intens si prezinta in jumatatea posterioara, respectiv, spre baza o pata gri-albastruie delimitata de o bordura de culoare galbena. Dupa sfarsirea sezonului de imperechere, se constata o diminuare a intensitatii coloritului ciocului, acesta devenind maroniu murdar, si are loc initierea perioadei de naparlire. Penajul de iarna este asemanator cu cel din timpul sezonului cald, exceptie facand regiunea fetei care este mult mai inchisa la culoare. Picioarele sunt intotdeauna portocaliu aprins. Tineretului ii lipseste ciocul mare viu colorat.

Macareul poate avea o lungime a corpului in jur de 30-35 cm, iar anvergura aripilor poate fi 53-60 cm. In ceea ce priveste greutatea corporala, macareul adult poate ajunge pana la 500 g. Masculul este o idee mai mare in comparatie cu femela.

Comportamentul

Macareii sunt pasari care se deplaseaza in pozitie verticala, traiesc in colonii si sunt foarte curiosi si blanzi. Ei sunt deseori atacati si ucisi de marii pescarusi negriciosi, sobolani, pisici, caini si vulpi. Din aceste considerente, populatiile care se stabilesc in apropierea asezarilor umane, dispar cu repeziciune. Macareii se plimba pe apa asemanator ratelor si pentru a-si lua zborul, ei trebuie sa alerge pe suprafata apei pana reusesc sa se desprinda. Sunt inotatori desavarsiti, folosindu-si aripile pentru a avansa in profunzimea marii. In vazduh, sunt zburatori neintrecuti batand din aripi de pana la 400 ori/minut si atingand o viteza de 88 km/h.

In cea mai mare parte a anului, macereii stau in largul marii, revenind pe tarmuri doar pentru a se imperechea. Chiar inainte de debutul sezonului de imperechere, se produce naparlirea anuala. Pentru o anumita perioada dupa naparlire, pasarile nu mai pot zbura sau zboara cu dificultate, dar sunt in continuare apte sa inoate in adancurile marii si se pot alatura coloniilor lor din februarie pana la inceputul lunii aprilie.

Habitatul

Macareul poate fi regasit in nordul Canadei, Golful St. Lawrence, Noua Scotie, Islanda, nordul Scandinaviei, nordul Rusiei, Irlanda si pe coasta nord-vestica a Frantei.

In timpul verii, macareii populeaza tarmurile stancoase ale Atlanticului de Nord si ale Europei de Nord. Odata cu venirea iernii, ei se refugiaza pe bancurile de gheata si pot fi rareori vazuti pe tarmuri pana in luna martie a anului urmator.

Hranirea

Macareul, pasare carnivore prin excelenta, se scufunda in apa din vazduh sau de pe stanci si isi foloseste apirile pentru a inota in profunzimea apei, acolo unde poate prinde pestii mici, moluste si crustacee. Isi inghit prada sub apa, exceptie facand situatiile in care trebuie sa-si hraneasca puii. Aceste situatii, macareul isi umple ciocul cu cateva zeci de pestisori pe care ii duce neintarziat la cuib. Macareul isi utilizeaza limba pentru a mentine pestele in crestele situate in cerul gurii, astfel incat sa-si poata deschide ciocul si sa prinda mai multe peste.

Pe tot parcursul anului, regimul lor alimentar este reprezentat, in principal, din diferite specii de pesti si in special din tipari si scrumbii de Atlantic.

Aspecte particulare

Viata reproducatoare

- Macareii ating maturitatea sexuala in jurul varstei de 4-5 ani. Aceasta specie este monogama si ambii parteneri ajuta la ingrijirea progeniturilor.

- In timpul ritualului de formare a perechilor, barbatusii se „dueleaza” si se ciondanesc in apa, prin luptele lor atragand alte perechi pana cand intreaga ceremonie ia sfarsit.

- Macareii se imperecheaza in apa. Ei traiesc in colonii si-si construiesc cuiburile scormonind pana la o adancime de 60-120 cm in solul moale din varful stancilor sau din zonele izolate. In principal, masculii sunt cei implicati in saparea cuiburilor, utilizandu-si ciocurile si picioarele palmate.

- Masculii stau alaturi de femele pe toata perioada sezonului de imperechere, perechile pazindu-si cu inversunare cuibul.

- Ouale sunt depuse, de regula, in iunie-iulie, de cele mai multe ori o femela depunand un singur ou. Ouale sunt rotunde, albe si deseori punctate cu maron.

- Ambii parinti ajuta la clocirea oului. Oul este varat sub una dintre aripi si flancat cu corpul.

- Incubatia dureaza in jur de 39-45 zile. Puii nou-eclozionati sunt hraniti cu pesti foarte mici si se imbraca cu pene pana in jurul varstei de 45-50 zile.

- Dupa circa 40 zile de la ecloziune, puii sunt „abandonati” de parintii care se reintorc in mare. De regula, puii ramasi singuri nu reusesc sa se hraneasca circa o saptamana. In functie de precocitatea fiecaruia, puii de macareu isi fac curaj si se avanta in mare, la amurg sau noaptea, pentru a-si cauta hrana. Ei vor putea sa zboare abia in jurul varstei de 48-56 zile.

Speranta medie de viata a macareului, in salbaticie, este de circa 18-20 ani si chiar mai mult.

miercuri, 10 martie 2010

Castorul eurasiatic (Castor fiber)

Castorul eurasiatic (Castor fiber) a fost odată larg răspândit în Europa și Asia de Nord, din Scoția până în estul Siberiei. Cu toate acestea, cererea de blănuri de castor a fost foarte mare, astfel că specia a fost vânată până aproape de extincție în anii 1860. De asemenea, castoreumul produs de castor era considerat un remediu pentru boli și un medicament pentru potența sexuală. Acesta a fost un cu totul alt moiv pentru care castorii au fost vânați. Cele mai mari amenințări la adresa castorilor eurasiatici de astăzi sunt asanarea terenurilor inundabile, poluarea apei și construirea hidrocentralelor. Detergenții poluează râurile și lacurile și afectează impermeabilitatea blănii castorului.

Recent, multe state europeene au luat măsuri de protejare a castorilor. Suedia a importat castori din Norvegia, operațiune care s-a soldat cu un mare succes.

Subspecia mongoliană de castori eurasiatici, Castor fiber birulai, este considerată în pericol de dispariție.

Taxonomia

Regnul: Animalia

Încrengătura: Chordata

Subîncrengătura: Vertebrata

Clasa: Mammalia

Ordinul: Rodentia

Subordinul: Castorimorpha

Familia: Castoridae

Genul: Castor

Specia: Castor fiber

Castorii eurasiatici sunt specii-cheie în diferitele ecosisteme în care trăiesc. Prin intervenția lor în sistemele acvatice, ei asigură habitatul pentru multe alte specii.

Aspectul exterior și dimensiunile

Castorii au corpurile robuste cu cozi aplatizate și neacoperite cu păr, cunoscute ca „lopeți”. Între degetele de la labe prezintă o membrană interdigitală care le conferă abilitatea de înotători desăvârșiți, iar membrele anterioare și le folosesc ca adevărate mâini pentru a săpa canale. Castorul eurasiatic are incisivi foarte proeminenți și cu creștere continuă, motiv pentru care el trebuie să-și folosească cu regularitate dinții pentru a-i împiedica să devină prea lungi. Ochii lui mici prezintă membrane nictitante (pleoapa a 3-a), iar urechile și nările sale sunt valvulare.

Castor fiber are o blană deasă formată din fire de păr drepte și pufoase, care variază de la un maron viu lucios până la un maron gălbui în regiunile superioare ale corpului și de la maron la maro-roșcat pe părțile ventrale ale acestuia.

Castorul eurasiatic adult poate atinge o greutate corporală de aproximativ 13-32 kg și o lungime a corpului de circa 80-110 cm, iar coada ajunge până la 30-35 cm, astfel că această specie de castor este considerată a fi una dintre cele mai mari rozătoare existente. Înălțimea la nivelul umărului este undeva la 30-35 cm. Femelele au tendința de a fi mai mari în comparație cu masculii.

Dentiția

Incisivii cu o tentă portocalie au rădăcina deschisă, sunt lungi, curbi și cresc continuu, în timp ce molarii și premolarii („dinții obrajilor”) au coroanele înalte. Formula dentară este (I 1/1, C 0/0, PM 1/1, M 3/3) x 2 = 20 de dinți, în total.

Comportamentul

Castorii sunt animale sociabile și trăiesc în grupuri familiale de 5-8 indivizi. Grupul este format dintr-un cuplu mai în vârstă care deține teritoriul și puii din anul în curs și din anii anteriori. Castorii sunt monogami, iar femela este partenerul dominant. Teritoriul unui grup familial se întinde pe aproximativ 2-3 km de-a lungul malului sau țărmului unui râu. Rareori, castorii se îndepărtează mai mult de 20 de metri de apă. Teritoriile lor sunt, de obicei, permanente.

Castorul eurasiatic își marchează teritoriul făcând movile însemnate cu secreții odorante care au circa 30 cm înălțime și 1 m în diametru. Movilele sunt făcute din nămol, bețe și rămurele. Castorii au 2 glande anale care secretă castoreumul, un ulei specific. Acest ulei miroase a mosc și este depozitat pe movilele menționate anterior. Castoreumul este, de asemenea, utilizat la ungerea blănii pentru a o face impermeabilă. Această secreție aparte conține acid salicilic (substanța activă din aspirină), de unde și proprietățile sale curative.

De asemenea, castorul eurasiatic are gheare specializate pentru curățat situate pe al doilea deget al membrelor posterioare care sunt utilizate la perierea blănii.

Castorii pot migra în timpul toamnei pentru a-și căuta hrana. Ei nu pot ajunge până la mugurii și rămurelele arborilor înalți, așa că ­cea mai bună metodă de a pune gheara pe aceste delicatese este de a-i doborî la pământ ronțăindu-le trunchiurile. Când roade, castorul adoptă o poziție verticală, sprijinindu-se în coadă. Procesul de ronțăire conferă trunchiului de copac bine-cunoscuta formă de clepsidră. Castorii sunt, în general, nocturni și pot trânti la pământ, într-o singură noapte, un copac al cărui diametru este în jur de 40 cm.

Castorii eurasiatici își construiesc „colibe” din nisip și argilă (lut). Aceste colibe sunt, de regulă, simple canale făcute în malul râului, canale care se deschid prin cel puțin un orificiu subacvatic situat imediat sub suprafața apei. Dacă malul râului nu este suficient de înalt pentru a putea fi construită o colibă, atunci castorul își construiește un castel pe mal. Acest castel este făcut prin împletirea rămurelelor și nuielelor și prin consolidarea acestora cu nămol. Pentru a păstra intrarea în coliba sub apă, castorii mențin nivelul ridicat al apei prin construirea barajelor. Aceste baraje faimoase, reglatoare ale nivelului apei sunt construite prin atragerea bețelor groase în nămol și prin umplerea spațiilor cu rămurele și nămol. Ele pot avea o lungime undeva între 5-30 m. Aceste baraje crează și un bun mediu de viață pentru elementele ambientale, incluzând anumiți arbori pe care castorii îi consumă.

Castorii adoră să se scufunde și să înoate și sunt foarte bine adaptați pentru aceste activități. Blana lor deasă și impermeabilă îi menține uscați și calzi, iar labele lor palmate (prevăzute cu membrană interdigitală) și cozile aplatizate sunt ideale pentru înot. De regulă, un castor rămâne sub apă circa 2-3 minute, dar se poate scufunda timp de până la 15 minute.

Castorii eurasiatici comunică între ei folosindu-se de miros, poziția corpului, bătăile cozii și câteva semnale vocale care sunt percepute ca fluierături și plânsete. Bătăile din coadă sunt folosite pentru avertizarea confraților de vreun eventual pericol. Castorul doar lovește apa cu coada, iar în timp ce se scufundă el inițiază semnalul vocal de avertizare.

Arealul geografic și habitatul

Arealul geografic al castorului eurasiatic se întinde în Norvegia, Franța, Polonia, Germania, Europa de Est, Siberia și alte țări scandinave. El populează lacurile cu apă dulce și râurile și, în general, pe cele din apropierea pădurilor din regiunea palearctică.

Alimentația

Castorul eurasiatic este exclusiv erbivor. Dieta sa constă din sutele de specii de plante acvatice și a celor crescute pe malul râurilor, cum ar fi tuberculi și rizomi de mirt, papură și nuferi. Castorii mănâncă, de asemenea, și copaci (scoarță de copac și miezul trunchiului acestuia). Ei preferă plopii tremurători, dar consumă și aluni, plopi negri, tei și alți arbori de esență moale. Aninul și stejarul nu sunt niciodată mâncați, ci vor fi folosiți numai în scopuri constructive. Rareori, se ating de conifere. Dinții mari și mușcătura puternică îi ajută la mărunțirea și masticarea alimentelor. Apendicele lungi îi ajută pe castori să digere articolele lemnoase foarte bogate în celuloză. Aportul lor de hrană pe zi este circa 20% din greutatea lor corporală. Un castor mănâncă numai câteva specii de arbori, iar dacă regimul lui alimentar se schimbă, schimbarea trebuie să se facă treptat astfel încât microorganismele digestive să se poată adapta noii diete.

În regiunile cu ierni aspre, castorul își transportă material lemnos în vizuina sau coliba lui, depozitându-l pentru a avea „materie primă” atâta timp cât apa este înghețată.

Reproducerea

În medie, perioada de gestație a castorului eurasiatic este de 105 zile. Castorii au un singur sezon de împerechere pe an. Împerecherea are loc în ianuarie-februarie, iar fătările, de regulă, se declanșează în aprilie-iunie. Ciclul estral al femelei durează 2 săptămâni, iar femela este receptivă pentru 10-12 ore.

Cuibul de fătare este format din 1 până la 5 castorași, dar media este de 3 puișori. Greutatea medie la naștere este de 450 g. Puii se nasc cu blană, ochii deschiși și incisivii dezvoltați. Înțărcarea se produce după 3 luni, dar castorașii pot începe să consume independent cantități reduse de hrană după numai 2 săptămâni de viață. Castorașii rămân în colibă în prima și a doua săptămâna de viață, iar mama va trebui să-i forțeze să între în apă pentru prima dată. Adesea, puilor de castor eurasiatic le ia un pic mai mult timp să se adapteze la trecerea de la laptele matern la consumarea scoarței de copac, astfel că mulți nu supraviețuiesc acestei perioade. Dacă aceștia supraviețuiesc, se vor mai confrunta cu numai câteva amenințări naturale pentru tot restul vieții lor.

Castorul eurasiatic atinge maturitatea sexuală la vârsta de 2,5-3 ani.

Rolurile în ecosistem

După cum vă puteți imagina, castorul eurasiatic are un impact atât pozitiv, cât și negativ asupra economiei umane. Barajele castorilor pot bloca traficul pe râuri. Ei provoacă schimbări la scară largă a habitatelor din și din apropierea cursurilor de apă, schimbări care pot fi dăunătoare unor specii din fauna sălbatică.

Castorii au fost odată extrem de vânați pentru blănurile și castoreumul lor, dar, astăzi, situația s-a schimbat și această specie a fost pusă sub protecție. Barajele castorilor crează un mediu în care multe alte organisme pot prospera.

Speranța de viață a castorului eurasiatic este de circa 10 ani în sălbăticie, dar el poate supraviețui și până la 17 ani. În captivitate, castorii pot atinge vârsta de 35 ani.