miercuri, 28 octombrie 2009

Pirarucu - Arapaima (Arapaima gigas)

Arapaima este vanata si utilizata in diferite moduri de catre populatiile umane locale. Ea este prinsa de localnici cu ajutorul harpoanelor sau a navoadelor mari, iar din spusele acestora carnea acestui peste este chiar delicioasa. Un singur exemplar poate asigura pana 70 kg de carne fara oase si chiar mai mult. In plus, limba osoasa a arapaimei este adesea utilizata pentru a razui din sulurile de guarana uscata si intarita, un ingredient al unei bauturi cu proprietati revigorante. Acest peste poate fi regasit si pe piata pet-urilor, desi pentru a intretine corect o arapaima aveti nevoie de un bazin mare, fapt ce se poate dovedi dificil. Originile arapaimei, care apartine familiei pestilor cu limba osificata, dateaza din perioada cretacica, in urma cu 65-135 milioane de ani. Ca infatisare, arapaima pastreaza multe dintre trasaturile arhaice, cum ar fi inotatoarea codala asimetrica, precum si o basica inotatoare, care functioneaza ca un organ respirator. Numai arapaimele foarte tinere au branhii functionale; adultii, insa, sunt intotdeauna nevoiti sa iasa la suprafata apei sa inspire oxigenul si sa expire dioxidul de carbon. Taxonomia Regnul: Animalia Increngatura: Chordata Subincrengatura: Vertebrata Clasa: Actinopterygii Ordinul: Osteoglossiformes Subordinul: Osteoglossoidei Familia: Osteoglossidae Subfamilia: Heterotidinae Genul: Arapaima Specia: Arapaima gigas Alte denumiri: pirarucu, arapima uriasa, wararapaima. Descrierea si dimensiunile Pirarucu are in general o coloratie cenusie, remarcandu-se spre extremitatea caudala a corpului prezenta unor „pistrui” de culoare portocalie. Spatele arapaimei este foarte lat, iar capul sau este lat si usor oblic. Maxilarul inferior este prognat (iesit in afara). La extremitatea caudala, arapaima prezinta cate doua aripioare simetrice de fiecare parte a corpului. Intr-un mod cu totul aparte, acest peste are limba osificata, de unde si clasificarea sa ca peste osteoglosomorf. Arapaima este unul dintre cei mai mari pesti de apa dulce din lume. La un moment dat, existau multe exemplare cu o lungime de peste 3 metri si care cantareau mai mult de 150 kg. Solzii de pe un asemenea exemplar puteau ajunge pana la 6 cm lungime. Astazi, insa, mai exista putine arapaima de asemenea dimensiuni. Dimensiunile medii ale acestei specii s-au redus drastic datorita pescuitului excesiv, dar asta nu inseamna ca nu mai pot fi intalnite arapaime de peste 2 m lungime si mai mult de 125 kg. Habitatul Arapaima gigas populeaza exclusiv bazinul fluviului Amazon din America de Sud. In bazinul Amazonului, arapaima este regasita in cateva diferite biotopuri, respectiv, in lacurile din vaile inundabile ale acestei regiuni, in afluenti mari ai Amazonului (Rio Madera si Rio Machado), in campiile sau padurile aluviale, inundabile (varzea) situate de-a lungul Amazonului. Pirarucu populeaza atat apele repezi (bogate in oxigen), cat si pe cele cu curs lent sau stagnante. In principal, apele care gazduiesc acesti pesti sunt deficitare in oxigen, fiind localizate in regiunile mlastinoase ale padurilor tropicale. Acvariu si conditiile de viata Datorita dimensiunilor sale gigantice, arapaima este adecvata cresterii numai in bazinele mari similare acvariilor publice. Pestele isi petrece aproape intreaga zi inotand de-a lungul acvariului cu miscari sinuoase. In acvariu, li se ofera bucati mari de carne, respectiv, inima de vita, etc. De asemenea, arapaimei trebuie sa i se asigure o perioada de post in fiecare saptamana. Arapeimei trebuie sa-i puneti la dispozitie un bazin extrem de mare (1500 galloni), cu apa bine filtrata si foarte oxigenata. Temperatura apei trebuie sa fie in jur de 22-260C, iar pH-ul acesteia trebuie sa fie usor acid. Hranirea Arapaima este un pradator care se hraneste in principal cu alti pesti. Daca o pasare sau orice alt animal se intampla sa fie prin preajma, acest ucigas de talie mare puteti sa fiti convinsi sa-l va inhata instantaneu. Pirarucu isi gaseste victima in general aproape de suprafata apei deoarece el este o creatura care nu se poate dispensa de aer, trebuind sa iasa la suprafata apei la fiecare 10-20 minute pentru a inspira oxigen proaspat. Prada capturata este tinuta intre falci, iar limba osificata este utilizata pentru a presa si a marunti victima. Cand prada este abundenta, arapaima infuleca cat mai multe „alimente” cu putinta, formandu-si depozite bogate de grasime pe care le vor folosi in sezonul de reproductie. Si totusi, pirarucu este de asemnea capabil sa se si scufunde. Desi este un ucigas redutabil, arapaima isi gaseste si ea nasul. Oamenii si caimanii cu ochelari sunt inamicii ei numarul unu. Pentru a se apara de acestia, pirarucu este inzestrat de la natura cu o armura osoasa si cu o talie de invidiat. Reproducerea Femela atinge maturitatea sexuala in jurul varstei de 5 ani si are in general circa 160 cm lungime la aceasta varsta. Sezonul de reproducere este marcat de inviorarea coloritului si de imperecherea pestilor adulti. Datorita arealului geografic in care traieste aceasta specie, ciclul biologic al acestui peste este mult influentat de inundarea sezoniera care se produce. Jumatate din an, arapaima traieste intr-o mare de apa, fapt favorabil acestui organism acvatic; totusi, cealalta jumatate de an, pirarucu traieste in conditii de seceta. Datorita acestor fluctuatii mari, arapaima s-a adaptat in multe aspecte ale vietii, inclusiv in ceea ce priveste reproductia (inmultirea). Pirarucu isi depune icrele in timpul lunilor februarie-aprilie cand nivelul apei este scazut. Femelele isi construiesc un cuib cu diametrul de circa 50 cm si o adancime de 15 cm, de regula in regiunile nisipoase inundabile. Dupa ce femelele depun icrele, masculul partener le fertilizeaza. Odata cu aparitia apei, ouale eclozioneaza astfel ca progeniturile se pot bucura de sezonul abundent in apa pentru a se dezvolta, incepand cu lunile mai-august. Asadar, depunerea anuala a icrelor este reglata sezonier. O alta ciudatenie a acestei specii, este reprezentata de comportamentul masculului care se spune ca asigura clocirea oualor in interiorul gurii sale. Tatal care este implicat in paza icrelor le poate transporta in gura mutandu-le intr-o alta locatie. Pestii tineri sunt de asemenea condusi de catre mascul intr-un grup imediat ce ei sunt apti sa inoate. Este bine cunoscut ca arapaima se ingrijeste atat de oua, cat si de progeniturile sale. Ingrijirea acordata de catre parinti consta in asigurarea aerarii apei, care este esentiala pentru supravietuirea progeniturilor in apele deficitare in oxigen din anumite habitate. De asemenea, adultii au capacitatea de a dispersa de la nivelul capului un feromon care are rolul de a atrage progeniturile si de a-i mentine in imediata apropiere a parintilor. Speranta de viata a arapaimei este de circa 12-15 ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu