marți, 3 noiembrie 2009

Gorila de munte (Gorilla beringei beringei)

Gorila de munte (Gorilla beringei beringei) este una dintre cele doua subspecii de gorila estica, cea de-a doua fiind gorila de campie (Gorilla beringei graueri). In lume, exista doua populatii de gorile de munte. Una este intalnita in muntii vulcanici Virunga din Africa Centrala, in interiorul a 3 parcuri nationale: Mgahinga, in sud-vestul Ugandei, Vulcanii, in nord-vestul Rwandei si Virunga, in estul Republicii Democratice Congo. Cealalta populatie este intalnita in Parcul National Impenetrable Bwindi din Uganda. Unii biologi sunt de parere ca populatia Bwindi din Uganda ar fi o a treia subspecie a gorilei estice, desi nicio descriere a acesteia nu a fost pana in prezent finalizata. Gorila de munte are parul, maxilarele si dintii mai lungi decat subspecia de campie, dar brate usor mai scurte. Masculul cu spinare argintie de gorila de munte isi capata nuanta lui argintie caracteristica la varsta de aproximativ 13 ani, atunci cand devine adult. Poate parea suprinzator ca aceste mamifere atat de mari si de puternice precum gorilele de munte sunt in principal erbivore (vegetariene), consumand o larga varietate de plante si frunze. Ele consuma un numar suprinzator de 142 de specii diferite de plante, incluzand bambusul, telina salbatica, maracinii, urzicile, sanzienele si anumite fructe. Gorilele de munte rareori trebuie sa consume apa avand in vedere ca dieta lor este atat de bogata in plante suculente, din care ele isi pot extrage suficienta apa. Gorila de munte ID Lungimea (inaltimea): 150-185 cm Greutatea: 70-220 kg Caracteristica: cea mai mare primata din lume Maturitatea sexuala: 10-15 ani (mai tarziu la masculi) Ciclul estral: 28 zile Perioada de gestatie: 8,5 luni Numar de pui/fatare: 1 Varsta intarcarii: 3-4 ani Speranta de viata: 40-50 ani (in salbaticie) Descoperirea In 1847, medicul si misionarul american Thomas Staughton Savage descria pentru prima data gorila vestica (pe care o denumise Troglodytes gorilla). Numele deriva de la o traducere in limba greaca a cuvantului Gorillai („trib de femei paroase”), descris de Hanno Navigatorul, un explorator cartaginez care a intreprins o calatorie (in jurul anului 480 i.Hr.) in jurul coastei Africii de Vest. Exista numeroase dezbateri academice daca „femeile paroase” pe care acesta le-a descris sunt ceea ce stim noi astazi ca gorile. In octombrie 1902, capitanul Robert von Beringe (1865-1940) a impuscat doua primate mari in timpul unei expeditii intreprinse pentru a stabili granitele Africii de Est germanice (colonie germana din Africa de Est). Una dintre primate a fost recuperata si trimisa la Muzeul Zoologic din Berlin, unde profesorul Paul Matschie (1861-1926) a clasificat animalul drept o noua forma de gorila si l-a denumit Gorilla beringei, dupa cel care l-a descoperit. In 1925, Carl Akeley, un taxidermist de la Muzeul American de Istorie Naturala care si-a dorit sa studieze gorilele, l-a convins pe Albert I al Belgiei sa infiinteze Parcul National Albert pentru a proteja animalele din muntii Virunga. George Schaller si-a inceput observatii extinse pe 20 de luni asupra gorilele de munte in 1959, publicand ulterior doua carti: „Gorila de munte” si „Anul gorilei”. Inainte de cercetarea sa care descria modul de organizare sociala, istoricul vietii si ecologia, se cunosteau foarte putine date cu privire la viata gorilei de munte. Dupa Schaller, in 1967, Dian Fossey si-a inceput ceea ce urma sa devina un studiu extins pe o durata de 13 ani. Fossey a facut noi observatii, a completat primul recensamant si a stabilit practicile de conservare activa, cum ar fi patrulele anti-braconaj. Digit Fund, pe care Dian Fossey l-a initiat, i-a continuat activitatea si a fost ulterior redenumit Dian Fossey Gorilla Fund International. Fondul Centrului de Cercetare Karisoke monitorizeaza si protejeaza gorilele de munte din lantul montan Virunga. Un recensamant din 2004 indica o populatie de 380 de exemplare, majoritatea dintre ele fiind prezente in sectorul Karisoke, si o crestere semnificativa de la momentul ultimei numaratori a Dian Fossey. In aprilie 2007, s-a anuntat ca un recensamant al gorilelor de munte din Parcul National Impenetrable Bwindi din Uganda a inregistrat o crestere cu 6% a populatiei de la recensamantul din 2002. Taxonomia Regnul: Animalia Increngatura: Chordata Subincrengatura: Vertebrata Clasa: Mammalia Ordinul: Primates Subordinul: Haplorrhini Familia: Hominidae Genul: Gorilla Specia: Gorilla beringei (gorila estica) Subspecia: Gorilla beringei beringei (Matschie, 1914) Numele „beringei” a fost atribuit pentru prima data de catre Paul Matschie, un taxonomist de mamifere care lucra la Muzeul Zoologic al Universitatii Humboldt din Berlin, in 1903. El descria o noua specie de gorile care populau lantul muntos vulcanic Kirunga (Virunga). Infatisarea Gorilele de munte au corpuri robuste cu torace late, brate lungi si musculoase, picioare scurte, capete masive, iar masculii sunt dotati cu canini mari si ascutiti. Mainile gorilei cu prevazute cu palme late, iar labele de la picioare sunt dotate cu degete groase. Gorilele de munte au capete masive – mai ales masculii, ale caror cranii au o creasta proeminenta, conferindu-le capetelor lor o forma mai conica. Aceste creste ancoreaza puternicii muschi maseteri, care se ataseaza de mandibula. Femelele adulte, de asemenea, prezinta aceste creste, dar la acestea sunt mai putin proeminente. Caracteristicile faciale cum ar fi ridurile din jurul nasului – denumite amprente faciale – sunt unice fiecarui individ si sunt adesea utilizate de cercetatori pentru identificare. Blana gorilei de munte este lunga si matasoasa, variind ca si colorit de la negru-albastrui pana la cenusiu-maroniu si ii confera posibilitatea de a putea trai in climate reci sau calde. Masculii maturi dezvolta pe spatele lor o pata mare de blana de culoare argintie sau cenusie, dandu-le numele de spinarile argintii. Parul de pe spatele lor este mai scurt decat cel de pe majoritatea celorlalte parti ale corpului, iar parul de pe brate este deosebit de lung. De asemenea, masculii poseda glande apocrine la nivelul subraturilor lor care emana un miros puternic atunci cand animalul este stresat. Gorilele de munte se deosebesc de alte gorile prin faptul ca au parul mai lung, maxilarele si dintii mai voluminosi, nasurile mai mici si brate mai scurte. Gorilele sunt cele mai mari primate, cu lungimi medii ale corpului de 150 cm la femele si de 185 cm la masculi. Masculii prezinta anvergura bratelor de 2,25 m. Acestea sunt extrem de dimorfice din punct de vedere sexual, femelele cantarind 70-114 kg si masculii intre 204 si 227 kg. Cel mai inalt „spinare argintie” inregistrat a fost un individ de 1,94 m impuscat in Alimbongo, nordul Kivu in mai 1938, iar cel mai greu era un mascul adult de 1,83 m impuscat in Ambam, Cemerun, care cantarea in jur de 266 kg. Biologia Gorilele se pot catara in arbori, dar sunt, de obicei, intalnite la sol in comunitati formate din pana la 30 de indivizi. Gorilele de munte traiesc in grupuri familiale coezive si stabile, conduse de un mascul dominant cu spinarea argintie. Aceste comunitati sunt formate dintr-un mascul dominant, mai in varsta, alti masculi tineri, cateva femele si puii acestora. Liderul sau masculul dominant organizeaza activitati colective cum ar fi hranirea, organizarea culcusurilor pentru odihna si deplasarea in domeniul grupului (2-40 km2). Nu exista un sezon clar de reproducere, iar femelele dau nastere numai o singura data la fiecare 3-4 ani datorita perioadei de gestatie de 8,5 luni si a unei perioade lungi de ingrijire parentala. Gorilele nou-nascute cantaresc in jur de 2 kg si au pielea roz-cenusie si se pot deplasa in pozitie patrupedala dupa 9 saptamani; acestea nu sunt complet intarcate pana la varsta de 3,5 ani. Imediat dupa nastere, singurul lucru de care sunt capabili este acela de a se agata de blana lunga a mamei lor. Puii se vor deplasa pe spinarea mamelor lor incepand de la varsta de 4 luni si pe parcursul primilor 2-3 ani din vietile lor. Masculii isi apara femelele si progeniturile acestora folosindu-se de corpurile lor masive in manifestari intimidante care implica lovituri in piept si atacuri. De la varsta de 3 ani pana in jur de 6 ani, gorilele tinere au comportamentul copiilor. Cea mai mare parte din zi si-o petrec jucandu-se, catarandu-se in arbori, fugarindu-se unul pe celalalt si balansandu-se de pe o creanga pe alta. Gorilele de munte sunt omivore, avand o dieta bazata in mare pe frunzis (folivore). Materialele vegetale contin celuloza, care este nedigerabila pentru multe dintre animalele care nu sunt erbivore. In ceea ce priveste digestia, animalele erbivore care nu rumega (isi remesteca hrana ca etapa a procesului lor de digestie) se bazeaza exclusiv pe flora microbiana (bacteriile microscopice) care traieste la nivelul colonului lor. Functia acestei flore microbiene este de a descompune celuloza vegetala nedigerabila si de a o transforma in carbohidrati digerabili valorosi prin procesul de fermentatie. Intrucat frunzisul este mai abundent decat fructele, ele au domenii mai mici decat cele ale gorilelor vestice. In padurile dese din centrul si vestul Africii, aceste comunitati de gorile gasesc surse de hrana din belsug. Ele consuma radacini, muguri, fructe, telina salbatica, scoarta de copac si pasta de lemn. Gorilele de munte sunt diurne, dar cel mai frecvent pornesc in cautarea hranei dimineata si dupa-amiaza tarziu. Odata cu lasarea noptii, ele isi construiesc culcusuri prin tasarea vegetatiei, de obicei, la sol. Ierarhia de varsta se stabileste astfel: sugari de la nastere pana la varsta de 3 ani, tineri intre 3-6 ani, subadulti intre 6-8 ani si adulti peste varsta de 8 ani. „Spinarile negre” sunt masculii imaturi din punct de vedere sexual cu varste cuprinse intre 8 ani si pana cand le apare saua argintie si caninii mari de maturitate. Dentitia Formula dentara a dentitiei de lapte: i 2/2, c 1/1, p 2/2 = 20 Formula dentara a dentitiei permanente: I 2/2, C 1/1, P 2/2, M 3/3 = 32 Comportamentul Gorilele de munte sunt in primul rand terestre si patrupede. Chiar daca acestea se vor catara in pomii fructiferi, daca ramurile acestora le pot sustine greutatile, gorilele de munte pot sa alerge in pozitie bipeda pana la 6 m lungime. Gorilele de munte sunt extrem de sociabile. Principala unitate sociala este formata dintr-un mascul cu un harem de femele cu puii lor. Aceste grupuri nu sunt teritoriale (masculii-afla aparandu-si membrii grupului mai degraba decat teritoriu), dar conflictele grave intre grupuri pot avea loc atunci cand grupurile se intalnesc intre ele si in special in cazul in care un mascul solitar intra in contact cu grupul. Masculul dominant al unui grup este masiv in comparatie cu ceilalti membrii care se supun acestuia. In cazul populatiei de gorile de munte din muntii vulcanici Virunga, durata medie a „mandatului” unui mascul dominant este de 4,7 ani. Un grup tipic consta din: o spinare argintie, care este liderul necontestat al grupului, 1-2 spinari negre, care sunt pe post de santinele, 3-4 femele mature din punct de vedere sexual, care sunt legate de obicei de spinarea argintie dominanta pe viata si 3-6 tineri si sugari. Daca o mama moare sau paraseste grupul, masculul alfa este cel care, de obicei, poarta de grija progeniturilor abandonate, chiar permitandu-le acestora sa doarma in culcusul sau. Spinarile argintii cu experienta sunt capabili sa inlature capcanele braconierilor de la maninile si picioarele membrilor grupului lor. Atunci cand masculul dominant moare sau este ucis de boala, accident sau braconieri, grupul familial poate fi grav perturbat. Cu exceptia cazului in care masculul dominant lasa in urma sa un descendent mascul capabil sa-i preia pozitia, grupul fie se va imparti, fie va fi preluat in totalitate de catre un mascul independent. Atunci cand o noua spinare argintie preia controlul asupra unui grup familial, acesta poate ucide toti sugarii spinarii argintii defuncte. Aceasta practica de pruncucidere este o strategie eficienta de reproducere, in masura in care femelele recent achizitionate sunt apoi capabile sa dea nastere puilor noului mascul. Pruncuciderea nu a fost observata in grupurile stabile. Femelele se muta din grupul lor natal (de origine) intr-un nou grup inainte de reproducere. Acest lucru se produce in general in jurul varstei de 8 ani. Adesea, ele se alatura unui mascul solitar si pun bazele unui nou grup, mai degraba decat sa se alature unui grup deja format si sa fie o femela de un rang mai mic. Masculii, adesea, parasesc grupul natal in jurul varstei de 11 ani. Cu toate acestea, masculii nu se pot alatura unui grup deja format, astfel ca acestia isi vor petrece mare parte din timp ca indivizi solitari pana in momentul in care pot cuceri femele si-si intemeiaza un grup propriu in jurul varstei de 15 ani sau mai tarziu. Toaletarea, adesea, are loc intre femele si masculi sau intre femele. Toaletarea reciproca consolideaza legaturile sociale si ajuta la mentinerea parului lipsit de mizerii si paraziti. Aceasta nu este la fel de frecvent intalnita printre gorile in comparatie cu alte primate, desi femelele isi toaleteaza puii cu regularitate. Gorilele tinere se joaca mai des si sunt mai arboricole decat adultii de talie mare. Jocul le ajuta sa invete cum sa comunice si sa se comporte in cadrul grupului. Activitatile sunt reprezentate de lupte, urmariri si tumbe. Gorilele isi petrec aproximativ 30% din zi hranindu-se, 30% calatorind si 40% odihnindu-se. Ele isi fac culcusuri in fiecare seara in care sa poata dormi si sa se poata odihni in arbori, pe pantele abrupte sau mai ales pe pamant. Perioada de odihna de la pranz este un moment important pentru stabilirea si consolidarea relatiilor in cadrul unui grup. Gorilele de munte traiesc mai mult la sol decat oricare alta specie de primate non-umana. Le este frica de apa si vor traversa cursurile de apa numai daca pot face acest lucru fara sa se ude (de exemplu, trecand peste bustenii cazuti). Biologul Dian Fossey a observat si notat aversiunea evidenta a gorilei de munte fata de ploaie. De asemenea, din motive necunoscute, gorilele de munte care au fost studiate par a avea o fobie naturala fata de anumite reptile. Puii, al caror comportament natural este acela de a urmari tot ce misca, vor face o exceptie atunci cand vine vorba de cameleoni si omizi. Gorilele sunt patrupedale, deplasandu-se pe articulatiile carpo-metacarpo-falagiene ale membrelor lor anterioare si pe talpile membrelor lor posterioare, sprijinandu-si greutatea corporala pe fata ventrala a degetelor lor curbate mai degraba decat pe palmele lor (spre deosebire de speciile Bonobo si urangutani). Fenomenele grave de agresivitate sunt rar intalnite in grupurile stabile, dar atunci cand doua grupuri de gorile de munte se intalnesc, cele doua spinari argintii, uneori, se pot angaja in confruntari pe viata si pe moarte, folosindu-se de caninii lor pentru a cauza leziuni profunde si extinse. Intregul episod are 9 acte: 1) „huiduieli” progresive si din ce in ce mai frecvente; 2) hranirea simbolica; 3) ridicarea in pozitie bipeda; 4) ravasirea vegetatiei; 5) lovirea in piept cu mainile facute cupe; 6) lovirea cu unul dintre picioare; 7) alergarea dintr-o parte in alta, din pozitie bipeda in pozitie patrupedala; 8) lovirea si sfasierea vegetatiei, si 9) lovirea puternica a pamantului cu palmele, incheind manifestarea. Comunicarea si perceptia Toate primatele au modalitati complexe de comunicare. Gorilele sunt cunoscute pentru faptul ca folosesc vocalize pentru a comunica intre ele. In special masculii dominanti sunt capabili sa reproduca o gama diversa de vocalize de la racnete, mugete, la strigate si „latraturi” cu scopul de a-si descuraja competitorii si pradatorii. Acestia se aseaza pe membrele din spate si-si lovesc piepturile masive, care contin saci de aer pentru a produce un zgomot intimidant surd ca o bufnitura. Zgomotele clasificate ca mormaieli si latraturi sunt auzite cel mai frecvent atunci cand aceste animale calatoresc si au rolul de a indica locul in care se afla membrii grupului. Acestea pot fi, de asemenea, utilizate in timpul interactiunilor sociale, atunci cand se solicita disciplina. Semnalele de alarma sau de avertizare de tipul tipetelor si ragetelor sunt produse adesea de catre spinarile argintii. Eructatiile puternice si profunde sugereaza multumirea si sunt auzite frecvent in timpul hranirii si perioadelor de odihna. Comunicarea tactila, sub forma toaletarii, jocului si contactului sexual, este prezenta de asemenea. Masculii emit un miros puternic atunci cand sunt stresati, miros care pare sa functioneze ca un tip de comunicare chimica. In plus fata de acestea, gorilele se folosesc de pozitiile corpului si expresiile faciale, precum si de alte semnale vizuale pentru a comunica una cu cealalta. Arealul geografic si habitatul Gorilele de munte sunt intalnite in regiunea vulcanilor Virunga care despart Republica Democratica Congo (fosta Zair) de Rwanda si Uganda si in Parcul National Bwindi Impenetrable din sud-vestul Ugandei. Populatia din regiunea vulcanilor Virunga a fost estimata la 380 de indivizi in 2003, in timp ce cea din parcul national totaliza un numar de doar 300 de indivizi in 2006. Gorilele de munte populeaza padurea montana umbroasa a lantului muntos Virunga, la altitudini cuprinse intre 1.160 si 4.100 m. Ocazional, migreaza pe pajistile afro-alpine (altitudine de 4.000 m) unde temperaturile sunt sub 00C in timpul noptii si exista putine surse de hrana adecvate. Populatia Bwindi are tendinta de a trai la altitudini mai joase, la temperaturi mai calde si sunt mai arboricole decat gorilele Virunga. Majoritatea exemplarelor de gorila de munte sunt intalnite pe pantele unuia dintre cei trei vulcani latenti: Karisimbi, Mikeno si Visoke. Vegetatia este foarte bogata la baza muntilor, devenind mai razleata la altitudini mai mari, iar padurile in care gorilele de munte traiesc sunt adesea intunecate, cetoase si racoroase. Suprafata de habitat ocupata de gorila de munte in muntii Virunga este de aproximativ 450 km2, iar in Parcul National Bwindi, gorilele ocupa o suprafata de circa 215 km2. Un studiu al lui Vedder (1984) intreprins la Parcul National Vulcanii din Rwanda a indicat ca, in cadrul fiecarui sezon dietetic (octombrie-noiembrie si decembrie-septembrie), gorilele au raspuns la diminuarea abundentei surselor de hrana prin extinderea domeniilor lor si calatorind mai mult, precum si prin modificarea dietei lor. Masculii solitari de gorile de munte calatoresc mai mult si-si extind arealele, astfel incat domeniile de viata ale gorilelor de munte, de obicei, se suprapun pe suprafete mari. Sursele de hrana si competitia pentru imperechere dintre masculi influenteaza utilizarea domeniului, alegerea si marimea acestuia. Alimentatia Gorilele de munte, ocazional, consuma nevertebrate, dar sunt in principal folivore. Ele consuma radacini, frunze, tulpini, seva ierburilor, vita de vie, arbusti si bambus. Dieta lor este completata cu cantitati mici de scoarta de copac, lemn, radacini, flori, fructe, ciuperci, epiteliul detasat de pe radacini, crustele ranilor, nevertebrate si excremente de gorila. Masculii adulti pot consuma pana la 34 kg de vegetale pe zi, in timp ce o femela mananca cel mult 18 kg. Reproducerea Gorilele de munte sunt poligame; masculul dominant din fiecare grup are acces exclusiv la toate femelele din grup. Intervalul dintre evenimentele reproductive depinde de supravietuirea sugarilor. Femelele sunt capabile sa dea nastere unui pui la fiecare 4-5 ani. Aceste animale se imperecheaza pe tot parcursul anului. Ritmurile de reproducere sunt lente; astfel, o femela poate da nastere numai la 2-6 urmasi intr-o durata de viata de 40 de ani. Masculilor care au haremuri de 3-4 femele le creste productivitatea reproductiva tinand cont de faptul ca acestia joaca rolul de tata pentru 10-20 urmasi intr-o viata de 50 de ani. Aceste animale nu se maturizeaza din punct de vedere sexual pana mai tarziu in adolescenta lor (in jurul varstei de 10 ani). Comportamentul de imperechere este initiat de catre femela, cu o serie de abordari lente si ezitante. O femela este receptiva numai in timpul estrului si aceasta va inceta sa mai ovuleze timp de mai multi ani dupa ce naste. Durata ciclului estral a unei femele de gorila de munte este de 28 de zile (cu 1-3 zile fertile) si nu prezinta nicio scurgere menstruala externa vizibila. Un singur pui dependent (rareori, gemeni) este nascut dupa o perioada de gestatie de 8 luni si jumatate. Miscarile puilor sunt la fel de stangace ca ale sugarilor umani, dar dezvoltarea lor este de aproximativ doua ori mai rapida. Puii incep sa consume vegetale in jurul varstei de 4-6 luni. La varsta de 8 luni, ei ingera in mod regulat alimente solide. Intarcarea, adesea, nu se produce pana la varsta de 3 ani si puii pot ramane alaturi de mamele lor pentru mai multi ani dupa aceea. Femelele sunt mature din punct de vedere sexual in jurul varstei de 10 ani, dar masculii este putin probabil sa inceapa sa se reproduca mai devreme de varsta de 15 ani. Productivitatea actului reproducator in cazul femelelor este de aproximativ un urmas supravietuitor la fiecare 8 ani (ceea ce inseamna ca supravietuirea implica atingerea varstei de reproducere). Femelele asigura cea mai mare parte din ingrijirea parentala la aceasta specie. Femelele alapteaza si ingrijesc puiul pana in jurul varstei de 4 ani. De asemenea, acestea se joaca cu puiul, il educa si-l toaleteaza. Rolul masculilor in ingrijirea parentala este mai putin directa, desi nu mai putin importanta. Masculii isi apara femelele si puii acestora din grupul lor social de masculii rivali care ar putea ucide puii si prelua controlul asupra grupului. Pradarea Aceste animale sunt foarte mari si traiesc in regiuni in care nu exista prea multi pradatori potentiali. Este prea putin probabil ca aceste gorile de munte sa cada prada unei anumite specii cu regularitate. Rolurile in ecosistem Aceste animale pot fi importante in structurarea vegetatiei, avand in vedere ca acestea se hranesc masiv cu vegetale. Exista in continuare presiuni politice pentru a converti rezervatiile ramase de gorile in zone agricole sau de uz comercial. Datorita densitatii mari a populatiei, multe persoane sunt de parere ca terenurile respective ar fi mult mai bine de utilizat in scop comercial. Gorilele de munte ar avea un efect pozitiv asupra ecosistemului prin faptul ca ar putea fi vizitate de ecoturisti, ducand la sporirea economiilor locale. Starea de conservare Gorilele de munte sunt extrem de amenintate cu disparitia. Acest lucru se datoreaza atat distructiei habitatului, cat si presiunii critice exercitate de braconaj. Speciile de Gorilla sunt supuse la presiuni dure datorita braconarii diferitelor parti ale corpului lor si a animalelor tinere colectate pentru gradinile zoologice, cercetare si colectiile private, generatoare de venituri ilegale. Gorilele de munte au fost ucise pentru capetele, mainile si labele picioarelor lor, care erau vandute colectionarilor. Capturarea puilor, de regula, implica pierderea a cel putin unui adult, deoarece membrii unui grup se lupta pana la ultima rasuflare pentru a-si apara progeniturile. Braconajul pentru carne ridica mari probleme in regiunile cu instabilitate politica. Cea mai mare parte a primatelor africane mari nu supravietuiesc in zonele de insecuritate indelungata, in care exista o prabusire a sistemului de lege si ordine. Razboiul civil care a avut loc in regiunea in care acestea traiesc doar a contribuit la starea actuala a gorilelor de munte, ducand la cresterea mortalitatii prin accidente si distrugerea unitatilor de patrulare impotriva braconierilor. De asemenea, capcanele puse pentru capturarea altor salbaticiuni, pot mutila sau chiar ucide gorilele in mod accidental. Uciderea gorilelor de munte la Bikenge in Parcul National Virunga din ianuarie 2007 a fost un caz foarte bine mediatizat. O amenintare relativ noua la siguranta gorilelor provine din turism. In timp ce turismul a avut pana recent o contributie benefica asupra supravietuirii speciei, numarul mare de oameni care vin in contact direct cu gorilele le pot pune in pericolul contractarii bolilor umane. Oamenii si gorilele sunt similare din punct de vedere genetic, astfel ca gorilele sunt vulnerabile la contractarea multora dintre bolile umane (boli respiratorii, ebola, HIV). Cu toate acestea, gorilele nu si-au dezvoltat imunitatea de a rezista bolilor umane, astfel ca infectiile pot avea un impact dramatic asupra populatiei per ansamblu. Padurile in care gorilele de munte traiesc sunt inconjurate de asezari umane in continua dezvoltare. Nevoia localnicilor pentru pamant, hrana si material lemnos a atentat la habitatul gorilelor prin crearea drumurilor de acces, a terenurilor agricole prin distrugerea si arderea padurilor, precum si prin exploatarea forestiera. Consecinta defrisarii a fost limitarea gorilelor in insule izolate de padure. Unele grupuri de gorile au tendinta de a face incursiuni pe terenurile agricole, ducand la intensificarea animozitatilor si repulsiei fata de acestea. Conservarea necesita o colaborare la mai multe nivele, de la nivel local la international, si implica protectia si aplicarea legilor, precum si cercetarea si educatia. Conservarea activa include patrulele frecvente in zonele salbatice pentru distrugerea echipamentului si armelor de braconaj, aplicarea ferma si prompta a legii, recensamantul in regiunile de reproducere si de concentrare si dispozitive de securitate puternice pentru habitatul limitat ocupat de aceste animale. Conservarea teoretica urmareste sa incurajeze intensificarea turismului prin imbunatatirea drumurilor existente care inconjoara muntii, prin renovarea sediile centrale ale parcului si spatiile de cazare pentru turisti, precum si prin obisnuirea gorilelor sa vina in apropierea limitelor parcului pentru a putea fi vizitate si fotografiate de catre turisti. Daca nu ar fi existat atentia si devotamentul unei maini de oameni, gorila de munte ar fi fost cu siguranta deja disparuta. Activitatea conservatoristilor a atras atentia la nivel mondial cu privire la starea precara a gorilelor. Pentru a combate aceasta situatie si alte amenintari, WWF, Fauna & Flora International (FFI) si African Wildlife Foundation (AWF) au pus bazele unui program international de conservare a gorilelor in 1991. In ultimii 10 ani, acest program, alaturi de comunitatile locale si autoritatile parcului din Republica Democratica Congo, Rwanda si Uganda au conlucrat la protejarea si gestionarea efectiva a habitatului si populatiei de gorile, in acelasi timp luand in considerare nevoile populatiei locale. Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) a recunoscut nevoia stringenta de a proteja rudele noastre apropiate si a infiintat un proiect pentru supravietuirea maimutelor mari (GRASP – Great Ape Survival Project). Acest proiect are ca scop identificarea initiativelor de conservare necesare pentru asigurarea viitorului primatelor si obtinerea sprijinului politic si de finantare pentru a permite reusita acestuia. Gestionarea parcurilor nationale, rezervelor faunei si rezervele de vanatoare in Republica Democratica Congo este atribuita Institutului Congolez pentru Conservarea Naturii (ICCN), care de asemenea, gestioneaza si cercetarea stiintifica. Controlul efectiv al multora dintre zonele protejate din estul tarii s-a aflat in mainile autoritatilor rebele din ultimii ani. Gorila de munte este complet protejata in Republica Democratica Congo, detinerea, transportul si/sau comertul fiind interzise sau reglementate. O persoana care captureaza sau ucide gorile intr-o rezervatie naturala stricta se confrunta cu inchisoarea de la 1 la 10 ani. Biroul de Turism si al Parcurilor Nationale din Rwanda (ORTPN) are o responsabilitate directa pentru gestionarea parcurilor nationale si a chestiunilor legate de ecoturism. Prin urmare, Parcul National Vulcani intra in atributiile acestuia. Departamentul de Mediu are responsabilitatea globala pentru conservarea biodiversitatii. Gorila de munte este complet protejata in Rwanda. Detinerea, transportul si/sau comertul national este interzis sau reglementat (ECOLEX). Parcul National Vulcanii din Rwanda este o rezervatie a biosferei. In Uganda, Uganda Wildlife Statute (lege ugandeza) prevede instrumente pentru creerea de arii de conservare a faunei salbatice, care se impart in doua categorii: zone protejate de fauna salbatica (parcurile nationale si rezervatiile faunei salbatice) si in zone de gestionare a faunei salbatice (sanctuare ale faunei salbatice si zone comunitati salbatice). Este interzis prin legislatia nationala capturarea gorilelor de munte (Uganda Wildlife Division 2002a). Avand in vedere ca toate populatiile de gorile de munte se gasesc in interiorul zonelor protejate (parcuri nationale sau rezervatii), ele si habitatul lor su un anumit grad de protectie. In prezent, gorila de munte este citata pe Lista Rosie a IUCN ca specie pe cale de disparitie, pe Lista Federala a Statelor Unite, la fel, ca specie pe cale de disparitie si in Apendicele I al CITES. Aproximativ 700 de gorile de munte traiesc in prezent in salbaticie. Aspecte particulare Gorilele sunt, de obicei, creaturi foarte blande. Singurii lor pradatori reali sunt oamenii. Acestea sunt adesea considerate a fi „lenese” sau „prostute” datorita incetinelii lor, dar, de fapt, ele sunt inteligente si capabile sa invete limbajul semnelor. Exista o polemica in curs cu privire la inrudirea dintre gorile, cimpanzei si om. Gorilele sunt in mod clar una dintre cele mai apropiate rude ale noastre, daca nu cea mai apropiata, impartind 98% din genomul nostru. Speranta de viata Gorilele pot atinge varste de 40-50 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu