miercuri, 10 martie 2010

Castorul eurasiatic (Castor fiber)

Castorul eurasiatic (Castor fiber) a fost odată larg răspândit în Europa și Asia de Nord, din Scoția până în estul Siberiei. Cu toate acestea, cererea de blănuri de castor a fost foarte mare, astfel că specia a fost vânată până aproape de extincție în anii 1860. De asemenea, castoreumul produs de castor era considerat un remediu pentru boli și un medicament pentru potența sexuală. Acesta a fost un cu totul alt moiv pentru care castorii au fost vânați. Cele mai mari amenințări la adresa castorilor eurasiatici de astăzi sunt asanarea terenurilor inundabile, poluarea apei și construirea hidrocentralelor. Detergenții poluează râurile și lacurile și afectează impermeabilitatea blănii castorului.

Recent, multe state europeene au luat măsuri de protejare a castorilor. Suedia a importat castori din Norvegia, operațiune care s-a soldat cu un mare succes.

Subspecia mongoliană de castori eurasiatici, Castor fiber birulai, este considerată în pericol de dispariție.

Taxonomia

Regnul: Animalia

Încrengătura: Chordata

Subîncrengătura: Vertebrata

Clasa: Mammalia

Ordinul: Rodentia

Subordinul: Castorimorpha

Familia: Castoridae

Genul: Castor

Specia: Castor fiber

Castorii eurasiatici sunt specii-cheie în diferitele ecosisteme în care trăiesc. Prin intervenția lor în sistemele acvatice, ei asigură habitatul pentru multe alte specii.

Aspectul exterior și dimensiunile

Castorii au corpurile robuste cu cozi aplatizate și neacoperite cu păr, cunoscute ca „lopeți”. Între degetele de la labe prezintă o membrană interdigitală care le conferă abilitatea de înotători desăvârșiți, iar membrele anterioare și le folosesc ca adevărate mâini pentru a săpa canale. Castorul eurasiatic are incisivi foarte proeminenți și cu creștere continuă, motiv pentru care el trebuie să-și folosească cu regularitate dinții pentru a-i împiedica să devină prea lungi. Ochii lui mici prezintă membrane nictitante (pleoapa a 3-a), iar urechile și nările sale sunt valvulare.

Castor fiber are o blană deasă formată din fire de păr drepte și pufoase, care variază de la un maron viu lucios până la un maron gălbui în regiunile superioare ale corpului și de la maron la maro-roșcat pe părțile ventrale ale acestuia.

Castorul eurasiatic adult poate atinge o greutate corporală de aproximativ 13-32 kg și o lungime a corpului de circa 80-110 cm, iar coada ajunge până la 30-35 cm, astfel că această specie de castor este considerată a fi una dintre cele mai mari rozătoare existente. Înălțimea la nivelul umărului este undeva la 30-35 cm. Femelele au tendința de a fi mai mari în comparație cu masculii.

Dentiția

Incisivii cu o tentă portocalie au rădăcina deschisă, sunt lungi, curbi și cresc continuu, în timp ce molarii și premolarii („dinții obrajilor”) au coroanele înalte. Formula dentară este (I 1/1, C 0/0, PM 1/1, M 3/3) x 2 = 20 de dinți, în total.

Comportamentul

Castorii sunt animale sociabile și trăiesc în grupuri familiale de 5-8 indivizi. Grupul este format dintr-un cuplu mai în vârstă care deține teritoriul și puii din anul în curs și din anii anteriori. Castorii sunt monogami, iar femela este partenerul dominant. Teritoriul unui grup familial se întinde pe aproximativ 2-3 km de-a lungul malului sau țărmului unui râu. Rareori, castorii se îndepărtează mai mult de 20 de metri de apă. Teritoriile lor sunt, de obicei, permanente.

Castorul eurasiatic își marchează teritoriul făcând movile însemnate cu secreții odorante care au circa 30 cm înălțime și 1 m în diametru. Movilele sunt făcute din nămol, bețe și rămurele. Castorii au 2 glande anale care secretă castoreumul, un ulei specific. Acest ulei miroase a mosc și este depozitat pe movilele menționate anterior. Castoreumul este, de asemenea, utilizat la ungerea blănii pentru a o face impermeabilă. Această secreție aparte conține acid salicilic (substanța activă din aspirină), de unde și proprietățile sale curative.

De asemenea, castorul eurasiatic are gheare specializate pentru curățat situate pe al doilea deget al membrelor posterioare care sunt utilizate la perierea blănii.

Castorii pot migra în timpul toamnei pentru a-și căuta hrana. Ei nu pot ajunge până la mugurii și rămurelele arborilor înalți, așa că ­cea mai bună metodă de a pune gheara pe aceste delicatese este de a-i doborî la pământ ronțăindu-le trunchiurile. Când roade, castorul adoptă o poziție verticală, sprijinindu-se în coadă. Procesul de ronțăire conferă trunchiului de copac bine-cunoscuta formă de clepsidră. Castorii sunt, în general, nocturni și pot trânti la pământ, într-o singură noapte, un copac al cărui diametru este în jur de 40 cm.

Castorii eurasiatici își construiesc „colibe” din nisip și argilă (lut). Aceste colibe sunt, de regulă, simple canale făcute în malul râului, canale care se deschid prin cel puțin un orificiu subacvatic situat imediat sub suprafața apei. Dacă malul râului nu este suficient de înalt pentru a putea fi construită o colibă, atunci castorul își construiește un castel pe mal. Acest castel este făcut prin împletirea rămurelelor și nuielelor și prin consolidarea acestora cu nămol. Pentru a păstra intrarea în coliba sub apă, castorii mențin nivelul ridicat al apei prin construirea barajelor. Aceste baraje faimoase, reglatoare ale nivelului apei sunt construite prin atragerea bețelor groase în nămol și prin umplerea spațiilor cu rămurele și nămol. Ele pot avea o lungime undeva între 5-30 m. Aceste baraje crează și un bun mediu de viață pentru elementele ambientale, incluzând anumiți arbori pe care castorii îi consumă.

Castorii adoră să se scufunde și să înoate și sunt foarte bine adaptați pentru aceste activități. Blana lor deasă și impermeabilă îi menține uscați și calzi, iar labele lor palmate (prevăzute cu membrană interdigitală) și cozile aplatizate sunt ideale pentru înot. De regulă, un castor rămâne sub apă circa 2-3 minute, dar se poate scufunda timp de până la 15 minute.

Castorii eurasiatici comunică între ei folosindu-se de miros, poziția corpului, bătăile cozii și câteva semnale vocale care sunt percepute ca fluierături și plânsete. Bătăile din coadă sunt folosite pentru avertizarea confraților de vreun eventual pericol. Castorul doar lovește apa cu coada, iar în timp ce se scufundă el inițiază semnalul vocal de avertizare.

Arealul geografic și habitatul

Arealul geografic al castorului eurasiatic se întinde în Norvegia, Franța, Polonia, Germania, Europa de Est, Siberia și alte țări scandinave. El populează lacurile cu apă dulce și râurile și, în general, pe cele din apropierea pădurilor din regiunea palearctică.

Alimentația

Castorul eurasiatic este exclusiv erbivor. Dieta sa constă din sutele de specii de plante acvatice și a celor crescute pe malul râurilor, cum ar fi tuberculi și rizomi de mirt, papură și nuferi. Castorii mănâncă, de asemenea, și copaci (scoarță de copac și miezul trunchiului acestuia). Ei preferă plopii tremurători, dar consumă și aluni, plopi negri, tei și alți arbori de esență moale. Aninul și stejarul nu sunt niciodată mâncați, ci vor fi folosiți numai în scopuri constructive. Rareori, se ating de conifere. Dinții mari și mușcătura puternică îi ajută la mărunțirea și masticarea alimentelor. Apendicele lungi îi ajută pe castori să digere articolele lemnoase foarte bogate în celuloză. Aportul lor de hrană pe zi este circa 20% din greutatea lor corporală. Un castor mănâncă numai câteva specii de arbori, iar dacă regimul lui alimentar se schimbă, schimbarea trebuie să se facă treptat astfel încât microorganismele digestive să se poată adapta noii diete.

În regiunile cu ierni aspre, castorul își transportă material lemnos în vizuina sau coliba lui, depozitându-l pentru a avea „materie primă” atâta timp cât apa este înghețată.

Reproducerea

În medie, perioada de gestație a castorului eurasiatic este de 105 zile. Castorii au un singur sezon de împerechere pe an. Împerecherea are loc în ianuarie-februarie, iar fătările, de regulă, se declanșează în aprilie-iunie. Ciclul estral al femelei durează 2 săptămâni, iar femela este receptivă pentru 10-12 ore.

Cuibul de fătare este format din 1 până la 5 castorași, dar media este de 3 puișori. Greutatea medie la naștere este de 450 g. Puii se nasc cu blană, ochii deschiși și incisivii dezvoltați. Înțărcarea se produce după 3 luni, dar castorașii pot începe să consume independent cantități reduse de hrană după numai 2 săptămâni de viață. Castorașii rămân în colibă în prima și a doua săptămâna de viață, iar mama va trebui să-i forțeze să între în apă pentru prima dată. Adesea, puilor de castor eurasiatic le ia un pic mai mult timp să se adapteze la trecerea de la laptele matern la consumarea scoarței de copac, astfel că mulți nu supraviețuiesc acestei perioade. Dacă aceștia supraviețuiesc, se vor mai confrunta cu numai câteva amenințări naturale pentru tot restul vieții lor.

Castorul eurasiatic atinge maturitatea sexuală la vârsta de 2,5-3 ani.

Rolurile în ecosistem

După cum vă puteți imagina, castorul eurasiatic are un impact atât pozitiv, cât și negativ asupra economiei umane. Barajele castorilor pot bloca traficul pe râuri. Ei provoacă schimbări la scară largă a habitatelor din și din apropierea cursurilor de apă, schimbări care pot fi dăunătoare unor specii din fauna sălbatică.

Castorii au fost odată extrem de vânați pentru blănurile și castoreumul lor, dar, astăzi, situația s-a schimbat și această specie a fost pusă sub protecție. Barajele castorilor crează un mediu în care multe alte organisme pot prospera.

Speranța de viață a castorului eurasiatic este de circa 10 ani în sălbăticie, dar el poate supraviețui și până la 17 ani. În captivitate, castorii pot atinge vârsta de 35 ani.